Intenția vindecării - Mintea și vindecarea în lumea cuantică
Noile teorii ale fizicii au schimbat în mod radical concepția
despre materie, spațiu și timp, provocând efecte benefice asupra
descrierii lumii, energiei și vieții, și numai în ultimele decenii,
mulțumită unor oameni de știință și clinicieni curajoși (printre
care se numără cu siguranță și autorul), aceste concepții au început
să fie utilizate în biologie, medicină și psihologie.
„Intenția vindecării este acel act mental prin care mintea
obișnuită, eliberată de activitatea sa curentă datorită acțiunii
conștientizării, poate pătrunde în câmpul cuantic al posibilităților
și poate crea realitatea dorită, activând în organism procese de
autoreparare și regenerare menite să vindece și să eficientizeze
tratamentul medical, și constituie o oportunitate suplimentară
pentru a stimula pacienții să devină participanți activi în procesul
de îngrijire și pentru a îmbunătăți și mai mult eficiența tratamentelor
medicale și psihologice.”
Acest lucru este susținut în prezent de cele mai noi discipline,
cum ar fi biologia cuantică, medicina cuantică și psihologia
cuantică, pentru care această carte reprezintă un etalon:
ne ghidează către învățarea și utilizarea corectă a intenției
vindecării, fiind extrem de utilă și pentru medici, psihologi și alți
practicieni în orientarea tratamentului spre un răspuns mai individual
la cerințele de sănătate ale pacienților lor.
Gioacchino M. Pagliaro, psiholog și psihoterapeut, a fost profesor
adjunct de psihologie clinică la Facultatea de Psihologie
a Universității din Padova timp de 17 ani. Este director al
U.O.C. de Psihologie spitalicească în cadrul departamentului
de oncologie al AUSL din Bologna. Din 1993, este pionier al
metodelor de meditație și conștientizare în domeniul terapeutic.
Promovează aplicarea anumitor principii cuantice în domeniul
proceselor mentale și al stării de bine a personalului medical din
cadrul ASL. Este președintele European Quantum Activism, o
asociație legată de Center for Quantum Activism (SUA), condus
de fizicianul Goswami.